Introducere in trecutul recent. Nu toate femeile se viseaza sefe! Nu, nu!

questionIn 2003 cand m-am angajat in SRR. (dupa cateva concursuri, proba de limba straina, traducere simultana, intre altele , cu Doina Caramzulescu, nu ca acum), imi amintesc ca simteam un mare respect pentru aceasta institutie. Nu a disparut. Chiar daca multi au vrut sa demonstreze contrariul. M-au hartuit si m-au denigrat.

Dar, incet, precum chirurgul cu bisturiul, am descoperit, usor…infectia, cangrena care macina, usor, dar sigur. Letal. Si-am inceput sa aflu. N-am vrut, initial. Familia mea era mult mai importanta si stiam ca vor lovi in ai mei. Dar, la fel de important pentru mine e adevarul Si, refuz sa accept hidosenia, minciuna, furtul…NU pot!

Este adevarat ca pentru a afla multe adevaruri, multi oameni m-au ajutat. Mi-au descoperit lucruri, m-au sustinut, ne-am sustinut,  cand, impreuna, eram oripilati.

Cel mai mult am fost socata, in ultimii zece ani, de femeile ajunse  in functii de conducere in SRR. Eu cred ca  unele dintre acestea au acumulat frustrari…fie in plan personal, fie profesional. Am cunoscut “femeia-comisar”, “femeia-cu studii facute pe repede-nainte si de la femeie de serviciu, ajunsa …specialist”. Am cunoscut “colega” …ajunsa sefa, urland la cei slabi. Am cunoscut “sefa”…nu stiu carui birou care refuza sa-ti dea o adeverinta de salariu, inainte sa te operezi de urgenta, pentru ca ea manca sau isi bea cafeaua in departamentul respectiv. Stiu multi despre ce departament e vorba. Acolo, unde, pe-un intreg etaj zboara cifrele…pe geamuri, ca “fluturasii” nostri amarati, la cos, de ciuda…

Le-am detestat pe toate, refuzand sa le inteleg, sau sa ma supun “autoritatii” lor, sau sa accept umilirea colegilor mei de catre acestea.

Am visat mereu si-am sperat ca lucrurile se vor schimba, visez in continuare la o institutie, in care aceste femei nu mai lucreaza. La institutia unde doamna Caramzulescu a apasat pe butonul magnetofonului si a spus zambind: « translate, now, please ! »

Iata de ce nu pot crede ca se poate inlocui mopul cu pixul, asa, peste noapte. Si nici ca poti sa folosesti dermatograful brusc, atunci, cand visezi sa devii sefa. (pentru ca numai atunci l-ai descoperit, la peste 30 de ani) cu ajutorul “protectrouljui”. Si., nici ca poti de la mop sa conduci doua departamente vitale, bani si destinele institutiei.

A nu se intelege gresit! Respect enorm munca femeilor de serviciu. Ele au mai mult bun-simt decat cele care-au aruncat mopul si-au ales “protectorul” care sa le ridice…in ierarhia profesionala…brusc!

Si, mai cred, ca tot ceea ce putem face, noi, celelalte femei care nu ne dorim sa fim nici “comisar”, nici “sefe”, nici amantele sefilor, ca sa urcam profesional, este sa ne crestem copiii in cele mai frumoase valori : respect, parinti care-l iubesc si-l sustin, sa le explicam ca banii sunt doar un mijloc de a supravietui si nu un scop, si ca educatia e singura care conteaza. Stiu sigur, dragele mele, voi cele ca mine, cele care gatim, alergam la munca. calcam, spalam, ne iubim barbatii si copiii, ca noi am reusit ! Nu ele !

Aceste ganduri sunt scrise inainte de a-mi aminti si alte lucruri. Hai, sa-i spunem o introducere pentru capitolul urmator. Merg mai departe si asez pe raftul memoriei o alta fila. Nu uit si revin. Pentru ca eu cred !

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s