“Cutia” si Pinkeye din “Ferma animalelor”.

Continue reading “Cutia” si Pinkeye din “Ferma animalelor”.

Advertisements

Al 12 lea ceas. Uniune sau destramare.

zig zag“L’union fait la force”, “unirea face puterea” , cunoastem sintagma. Belgia o are ca deviza.

M-am gandit, adesea, fara conotatii politice, in viata reala, cat de profunda e semnificatia. Nu e nevoie sa ma uit prea mult in jur si sa descopar ca ea dispare usor: in societate, in familii, in vietile multora, in state sau in lumea asta atat de globalizata. Si, totusi, de ce? Din cauza clipelor care se scurg parca prea repede  si nu avem timp sa analizam caractere, situatii, crize, mai ales crize. E cumplit sa oferi  din suflet, neconditionat si sa afli ca situatiile, structurile, crizele, n-au fost decat un pretext pentru unii de a fi in centrul atentiei. Sunt multi. Vorbesc mult. Ne agitam prea mult. Simplitatea e in alta parte.

Ieri, am iesit sa fac cativa pasi prin ploaie pentru ca realitatile acestei planete ma coplesisera. Si  l-am intalnit din nou pe batranul care sta asezat pe o piatra,  la o intersectie a unui mare bulevard din Bruxelles. Batranul care vinde cruciulite sau, mai degraba, le ofera. Nu cerseste. E frumos si curat. E, insa, atata durere in ochii lui… De fiecare data cumpar o cruciulita si-i dau bani. “Que Dieu vous benisse!”, ii spun eu si el imi multumeste. Ieri, m-am asezat langa el, in ploaie. Si, pentru, prima data, mi-a zambit. L-am intrebat daca e singur pe lumea asta. Mi-a spus ca da. Ca a pierdut totul din cauza ca si-a pierdut locul de munca,  inainte sa iasa la pensie. A fost bibliotecar. Pensia ii ajunge sa-si plateasca chiria,  nu se plange. Are ce manca. Copiii sunt in Australia. Sotia a murit, demult. “Singuratatea, insa, a venit prea devreme”, mi-a marturisit. Curios, m-am gandit… daca exista momente cand singuratatea vine prea devreme….sau prea tarziu. L-am intrebat de ce. “Pentru ca impreuna imparti. Si dureri si bucurii. Imparti aceleasi valori. Nu poti functiona in relatii in care nu impartasesti nimic. Dragoste, dragoste, dragoste de trei ori, ” mi-a subliniat, “recunostință, luciditate și, mai ales,  smerenie”. Unii veti spune ca sunt truisme sau lucruri pe care batranul le incropea in  propozitii, inspirate din Biblie.

Dar, nu. Eu nu cred.Mi-am pierdut parintii cand eram destul de tanara. I-am iubit enorm si pierderea lor m-a marcat. Am vrut sa refuz durerea. Le-am oferit dragostea  parintilor,  pe care o pierdusem in viata asta, le-am oferit-o cu si mai multa intensitate, sotului si fiului meu. Zi de zi, din ce in ce mai mult. Aveam. Primisem de la ai mei parinti. Imi lasasera destula incat sa ofer si s-o inmultesc. Zi de zi. N-am inteles decat mult mai tarziu acest lucru. Si, in timp, am vazut ca inversunarea pe care-o simteam cand ma gandeam ca “plecasera” , fusese o greseala. Dragostea asta care se inmultea m-a ajutat , ulterior, mai ales in ultimii 7 ani , aici, in Belgia, sa rezist, sa fiu mama si sotia, sufletul si flacara care arde pentru cei doi ai mei. N-am cedat. Au fost momente atat de grele, incat, as fi putut sa cedez. De mii de ori. Sa-ti pierzi locul de munca, ambii parinti ai unui copil minunat, doi jurnalisti,  si sa fii nevoit sa-ti lasi copilul pentru prima data in viata ta singur la 11 ani, la o familie intr-o tara straina,  sa-si termine scoala. Dar, am mai scris despre aceste momente si nu vreau sa le repet, aici, pe blog. Sa fii nevoit sa ajungi aici pe acest drum, pentru ca n-ai avut incotro. Unii ii spun adevar. Eu ii spun bunatate. Pentru ca am inca putere si incredere si pentru ca eu cred in “unitate”, in „impreuna”, care-mi da puterea. Puterea pentru tot ceea ce fac zi de zi, clipa de clipa. Ca sa nu se destrame…

Atat de ocupati suntem “sa facem dreptate”, pentru ca mizeriile umane sunt nesfarsite si gratuite impotriva multora dintre noi, atat de ocupati suntem, uneori, sa asezam o carte pe un raft si inca una, sa punem ordine in rafturi, sa aratam pe urma ca le-am ordonat, sa privim in jur, sperand c-am facut bine, incat uitam ca fara a fi uniti, nu avem putere. Ca nu le putem face singuri. Ca nu cunoastem “unitatea”, prietenia sincera, acea  “dragoste” de trei ori. Si, ajungem, astfel, sa ne taram. Ramanem singuri prea devreme, cum spune batranul.

Am plecat spre casa si-am urmarit o linie dreapta trasata pe carosabil. Nu m-am gandit, evident, imediat,  la semnificatia ei in trafic. Ma gandeam cat de dreapta este, cat de perfecta!  “E o cale de urmat”, mi-am spus, “de ce nu”? Si? Daca, deodata, ignori linia dreapta si vrei ca in mijlocul carosabilului sa fie una in zig-zag? Trasezi una in zig-zag, ca si zilele unora, azi bine, senin, optimist, maine, altfel, la capatul opus. Deci, ce s-ar intampla, daca ai pune o linie in ZIG-ZAG? Si, de data aceasta, m-am gandit la semnificatia ei in trafic.   Accidente, victime, scapa cine poate si tu cel care-ai trasat-o, astfel, esti VINOVAT!!! Oamenii te vor privi cu dispret si vor fugi de tine. Si ramai singur. Dar nu ca batranul care, saracul,  el nu schimbase linia dreapta. Altii i-o schimbasera pe a lui.

Ganduri de Bruxelles. Tot ce scriu, simt, scriu si traiesc in prea multa liniste, poate de aceea…