De ce atacati, mai, SRR? Va e frica de concurenta?

foto
foto preluata de pe Pagina de media

Intr-o “reuniune” organizata de Petrisor Obae, cel cu paginade media, ( dati un google daca nu stiti cine e) s-a discutat “soarta SRR si TVR”.Pe blogul sau, Catalin Tolontan, prezent si el (de el poate au auzit cei care iubesc  sportul) a scris despre ce s-a “dezbatut”.

Iertata-mi fie intrebarea :  de ce la aceasta « dezbaterea »  s-a consumat alcool ? De obicei, la astfel de dezbateri se consuma…cafea. E doar o intrebare, atunci cand vizionezi imaginile. A fost o petrecere cumva?! …Am participat la multe dezbateri organizate de scoietatea civila, de thinktankuri la Bruxelles, de ONG uri, si, de aceea ma intreb?

https://www.privesc.eu/arhiva/66069/Dezbaterea-cu-tema–Distrugerea-TVR-si-Radio-Romania–Accident-sau-intentie

Oameni care vorbesc  ca sa se auda. Acuzatii de « cenzura » ale familiei Gombos care lucreaza amandoi la Camera Stirilor, cum au lucrat si la Radio Chisinau, in 2009-2010, (desi, unii vorbesc ca sotia era in concediu maternal.E legal sau nu, sa decida altii). Aceste acuzatii imi starnesc intrebari : « cenzura » ca nu au vrut sa citeasca stiri privind campania SRR impotriva modificarii legii sale de functionare,  care ar fi urmat sa desfiinteze institutia, modificare facuta de politic, pe care-l acuza de politizarea SRR si TVR?  Voi ati inteles ceva? Eu nu. Am mai spus si repet : la nicio corporatie din  lume, asa ceva nu vi s-ar fi permis. E ilogic ! Sa te opui desfiintarii institutiei pentru care lucrezi? Sa acuzi fara dovezi?  Sa spui ca a fost dat numai comunicatul Asociatiei Jurnalistilor Europeni acuzand, fara dovezi ca AZIR (Asociatia Ziaristilor Independenti din Romania) sectia romana a acestora, ar fi spus altceva?  Un astfel de comunicat nu exista.  Cat de mult poti sa zambesti la astfel de afirmatii ?

Eu spun doar atat : adevarul e altul. Nu exista asa ceva ! Sunt membra a conducerii AEJ Belgia si cunosc adevarul. Asociatia Europeana a Jurnalistilor a dat un comunicat in care avertiza ca modificare legii 41, de functionare a SRR si TVR  nu e in regula, mai ales in an electoral, in formula prezentata de initiatorul, senatorul Georgica Severin. Comunicatul AEJ este semnat de conducerea acesteia (International Board).  Dl Gombos a mintit. Era doar « prezent » la « reuniunea » vesela, organizata de domnul Obae si dorea sa spuna ceva “sa fie auzit”.

Am constatat din imagini ca atunci cand Catalin Gombos vorbea, Gabriel Giurgiu ( din nou puteti sa-l cautati pe google) actualmente in Consiliul de Administratie al SRR, din partea salariatilor, Gabriel Giurgu cu un pahar de vin rosu, in mana, facea niste semne…pe care nu le-am inteles. Comunicare gestuala…sa fi fost ? Nu stia ca este filmat cand isi ducea mana, obsesiv, la nas ?

Asa vreti, sa discutati voi despre TVR si SRR ? Intr-un astfel de limbaj, insotit si de cel gestual… nu tocmai relevant, daca-mi permiteti?

Libertatea de exprimare este un principiu fundamental, pe care-l voi apara mereu, dar voi credeti ca puteti vorbi despre el la o « adunare » cu mult zgomot si clinchet de…Puneti voi cuvintele mai departe, dupa ce veti fi urmarit aceste imagini.

Advertisements

Europa, te iubesc! Oare, te mai iubesc?

Bruxelles
foto Bogdan Radulescu

Bruxelles-teroare si alienare.

Case prospere, dar, in care  nu locuiesc suflete…

E greu sa-ti imaginezi un oras ca Bruxelles-ul, cosmopolit , dar, dominat de nesiguranta. De ce ? Primele impresii pe care le-am asternut pe hartie, la sosire, aici, acum sapte ani.

 

August 2009. Primii pasi in Bruxelles si-n cartierele orasului

Ce inseamna sa vii din Estul Europei si sa te instalezi in Bruxelles? Primele impresii au fost legate de diferentele culturale. Si, nu ma gandesc, la cele autohtone, neaparat. Ci, la cele importate de Belgia, incepand din anii 60-70 prin afluxul masiv de ceteteni arabi, veniti unii din fostele colonii sau altii asa-numitii refugiati politic. Descoperind orasul, am ajuns la Molenbeek, un cartier din Bruxelles. Pe atunci, la sosirea noastra, nimeni nu stia ce inseamna acest cartier. Noi, da, incepeam sa-l descoperim, asa cum, timp de sapte ani nu am incetat sa-l analizam si sa incercam sa intelegem. « Micul meu Maroc » cum scria chiar Hind Fraihi, o jurnalista musulmana, infiltrata in acest cartier, denuntand radicalizarea din acest cartier. Ea a descoperit  discursurile tinerilor, fieful jihadistilor. Acum zece ani, ea scria despre acest cartier, dar politia, autoritatile belgiene nu au crezut-o. S-a casatorit cu un belgian, si, acum,  dupa atentatele teroiste, ea spune ca daca atunci ar fi fost crezuta, luata in serios, nu mureau oameni nevinovati. Trist !

Molenbeek arestarea lui Abdeslam, foto rtbf.info
foto RtBF, Molenbeek

Sa nu uitam: Salah Abdeslam, implicat in atentatele de la Paris, Abbaoud, teroristul din nloiembrie tot de la Paris, la fel, Mehdi Nemouuch, cel care a pregatit atentatul de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, au locuit in acest cartier, spune presa belgiana si franceza.

http://www.marianne.net/hind-fraihi-nous-avons-collectivement-nie-ce-qu-il-se-passait-quelques-minutes-du-centre-ville

Duminica dimineata, ora Liturghiei.

Clopotele bat. Bisericile goale. In schimb, sirenele politiei se aud din ce in ce mai des, suprapunandu-se cu  sunetul  clopotelor, din departare. Azi e Sambata Mare, e soare( mai rar in Belgia), dar, e pustiu pe strazi. Cadavrele celor morti in atentate nu sunt inca recunoscute in totalitate, deoarece au fost trupuri sfartecate. Cei trei sute de raniti sunt inca multi in stare grava.

Nu fac decat sa descriu ce vad. Nu interpretez. Sunt jurnalist. Insa, capitala Europei, cum ii place sa se numeasca, Bruxelles-ul, n-a fost nicodata asa, imi marturisesc unii belgieni, cuprinsi si de frica de a vorbi despre aceasta. De ce se tem ? Pentru ca li s-a impregnat in zeci de ani in educatie ca daca spun ceva negativ la adresa maghrebienilor, pot fi acuzati de rasism.

In bisericile catolice, te cuprinde frigul, si-l privesti pe Isus rastignit, inconjurat de peretii negrii si vechi ai bisericii. Ma rog sa-mi dea putere si intelepciune sa pot trece peste ultimii sapte ani, aici. Ma rog, pentru fiul meu, pentru copii, sa traiasca intr-o alta lume, nu cea conturata acum sub ochii nostri.

Martea neagra din Bruxelles.

Stiam ca vor ataca, multi stiam. Traiam aici, deja, cu acest sentiment. Nu am inteles, insa, de ce. Marti dimineata, ora 08.00. Alerta pe telefon, explozii la Aeroportul International Zaventem, la cativa kilometri de unde ma aflam. Fiul meu, in metrou, spre scoala. Minutele pana cand mi-a trimis mesajul ca a ajuns la scoala, au fost secole. Am inceput sa transmit. Am plecat pe strazi. Sa-mi fac meseria si sa incerc sa-mi recuperez fiul, in siguranta, de la scoala, cel mai mare colegiu iezuit, aflat in centrul Bruxelles-ului.  Mama si jurnalista. E greu sa le impaci, in situatii cu care nu te-ai mai confruntat, vreodata. Am reusit, dar am ramas in minte cu imaginile cadavrelor de la statia de metrou, unde a avut loc cel de-al doilea atentat, la doi pasi de Comisia Europeana.

Intre timp, ma loveam de informatii contradictorii legate de reactia autoritatilor belgiene. Nepregatite. Bulversate. Ani in care au acceptat si-au ascuns radicalizarea in chiar inima Europei. De ce ? De ce la scoala fiului meu parintii erau speriati ? De ce parintii romani pe care i-am intalnit simteau, altfel, adica, asa romaneste, normal, spunand lucrurilor pe nume, fara sa se teama.

Europa, te iubesc ! Oare, te mai iubesc?!

Acum cateva luni, am decis,ca  la intoarcerea in tara sa scriu o carte. Cu acest titlu. Ironic si trist. Din cea mai profunda dezamagire care m-a curpins, aici, in toti acesti ani. Iata ca scriu, aici, pentru ca, altfel, nu stiu daca voi mai putea vreodata. Nu stiu daca nu ma voi razgandi, daca voi mai exista, si-atunci trebuie sa scriu acum.

Nu m-am simtit niciodata libera in acest oras. Am uitat cum e sa razi, din suflet, sa te bucuri ca esti printre oameni. N-am fost, in toti acesti ani. Nu stiu, de fapt, unde-am trait…

Imi amintesc cum in 2009, am intrat cu masina in Molenbeek, ca sa cunoastem ceea ce descriam mai sus. Fiul meu avea opt ani, atunci. A spus, “inchideti ferestrele masinii, blocati usile”. E important ce spun copiii.

Usor, in ani, am inceput sa descoperim cartierele cu populatie majoritar musulmana, la pas. Intr-unul din ele, aproape de Comisia Europeana, Sint Josse, exista o strada cu multe magazine de legume, fructe, pravalii de tot felul. Multe apartin arabilor crestini, cei fugiti din cauza discriminarii lor, in tarile arabe, fugiti din calea teroristilor. Tin Crucea ascunsa.

Acum un an, unul din patronii unui mic magazin de incaltaminte mi-o arata. O scoate din sertar.  Spune ca vorbeste aramaica, limba lui Isus si ca au o biserica a lor in Bruxelles. Ma invita la Liturghia de duminica. “Coranul e cartea mortii”, imi spune el. “Nu a iubirii”… Ma uit in ochii lui tristi si-l intreb de ce si cum vede viitorul, anul urmator? Imi spune ca “europenii nu mai inteleg ce inseamna sa iubesti”, ca “au uitat sa iubeasca si ca musulmanii asta vor: Sa uitam sa iubim”. Nu-l voi uita niciodata. Trec, adesea, sa-l revad si ne intelegem din priviri, mai ales, ca in pravalia lui intra si musulmani.

In 2009, la scoala primara a fiului meu, o fetita irakiana crestina i-a spus sa-si ascunda crucea de la gat, “pentru ca e mai bine asa”. Scoala catolica. Profesorii mi-au explicat ca e bine sa n-o poarte la scoala. De-alungul anilor, am vorbit cu multi expati, greci, est-europeni. Mi-au marturisit acelasi lucru. Mai mult, aflu, ca la scolile catolice, unde sunt multi musulmani, fetele acestora merg la piscina imbracate cu costume speciale care sa le acopere trupul. Fetite de 10-12 ani.

In Molenbeek si in alte cartiere au locuit, multi ani, evrei. Dar, au plecat, incepand din anii 90. Evreii din Bruxelles se roaga intr-o sinagoga de langa Rue Froissart, celebrul loc cosmpolit al Bruxelles-ului, cu cafenele si restaurante. Singagoga, retrasa, era pazita, imediat dupa atentatul de la Muzeul Evreiesc,  de militari. Uneori, da, alteori, nu veneau. Colegul meu corespondent in Israel tocmai a relatat despre declaratia Rabinului, pe care o redau aici, citandu-l pe Dragos, la Radio Romania Actualitati.

RAOR/RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 martie, ora 22:07) – Un important rabin din Bruxelles a declarat că Belgia nu are capacităţi de luptă împotriva terorismului, în timp ce alte ţări din Europa Occidentală sunt preocupate de jihadismul cu origine locală.
Corespondenţă din Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – În mijlocul dezvăluirilor despre eşecuri în tratarea ameninţărilor teroriste din Belgia, un rabin important din Bruxelles spune că autorităţile belgiene nu au înţeles că au probleme de securitate. Rabinul Menachem Hadad a făcut aceste remarci într-un interviu la postul de radio al armatei israeliene, în care a afirmat că Belgia nu are capacitatea să lupte împotriva terorismului, în timp ce alte ţări occidentale sunt preocupate de de jihadismul cu origini locale. Soldaţii amplasaţi în exteriorul unei sinagogi după asasinarea celor 4 evrei la Muzeul din Bruxelles, în 2014, i-au spus că nu au avut gloanţe în armele lor, pentru protejarea zonei. A fost doar un spectacol cu butaforie, a mai spus rabinul. El s-a referit şi la lipsa de reacţie a autorităţilor belgiene în urma avertismentului Turciei.
După atacurile teroriste de la Bruxelles, ministrul Informaţiilor,Yisrael Katz a declarat, în parlamentul de al Ierusalim, că belgienii continuă să mănânce ciocolată şi să profite de viaţă, dar nu au remarcat că unii musulmani pregătesc atacuri teroriste.

Ieri, un video a fost preluat si de televiziunile belgiene, si nu numai. In Piata Bursei unde se strang multi oameni sa comemoreze victimele atentatelor teroriste din Bruxelles, un act antisemit si care spune multe. Sub privile tuturor, o femeie musulmana a luat steagul Israelului, l-a motolit si l-a asezat deasupra pe cel palestinian. Video aici.http://www.liveleak.com/view?i=175_1458783064

Ce-ar mai fi de spus?  Zilele urmatoare, vom vedea.

Update: Vigilia Pascala in aceasta noapte. Nimeni nu vorbeste despre ea. Biserici in intuneric. De frica sau pentru ca ele nu mai apartin ….cuiva. Cea din vecinatatea mea e “inchiriata”vinerea unui imam, pe post de moschee…

 

 

Introducere in trecutul recent. Nu toate femeile se viseaza sefe! Nu, nu!

questionIn 2003 cand m-am angajat in SRR. (dupa cateva concursuri, proba de limba straina, traducere simultana, intre altele , cu Doina Caramzulescu, nu ca acum), imi amintesc ca simteam un mare respect pentru aceasta institutie. Nu a disparut. Chiar daca multi au vrut sa demonstreze contrariul. M-au hartuit si m-au denigrat.

Dar, incet, precum chirurgul cu bisturiul, am descoperit, usor…infectia, cangrena care macina, usor, dar sigur. Letal. Si-am inceput sa aflu. N-am vrut, initial. Familia mea era mult mai importanta si stiam ca vor lovi in ai mei. Dar, la fel de important pentru mine e adevarul Si, refuz sa accept hidosenia, minciuna, furtul…NU pot!

Este adevarat ca pentru a afla multe adevaruri, multi oameni m-au ajutat. Mi-au descoperit lucruri, m-au sustinut, ne-am sustinut,  cand, impreuna, eram oripilati.

Cel mai mult am fost socata, in ultimii zece ani, de femeile ajunse  in functii de conducere in SRR. Eu cred ca  unele dintre acestea au acumulat frustrari…fie in plan personal, fie profesional. Am cunoscut “femeia-comisar”, “femeia-cu studii facute pe repede-nainte si de la femeie de serviciu, ajunsa …specialist”. Am cunoscut “colega” …ajunsa sefa, urland la cei slabi. Am cunoscut “sefa”…nu stiu carui birou care refuza sa-ti dea o adeverinta de salariu, inainte sa te operezi de urgenta, pentru ca ea manca sau isi bea cafeaua in departamentul respectiv. Stiu multi despre ce departament e vorba. Acolo, unde, pe-un intreg etaj zboara cifrele…pe geamuri, ca “fluturasii” nostri amarati, la cos, de ciuda…

Le-am detestat pe toate, refuzand sa le inteleg, sau sa ma supun “autoritatii” lor, sau sa accept umilirea colegilor mei de catre acestea.

Am visat mereu si-am sperat ca lucrurile se vor schimba, visez in continuare la o institutie, in care aceste femei nu mai lucreaza. La institutia unde doamna Caramzulescu a apasat pe butonul magnetofonului si a spus zambind: « translate, now, please ! »

Iata de ce nu pot crede ca se poate inlocui mopul cu pixul, asa, peste noapte. Si nici ca poti sa folosesti dermatograful brusc, atunci, cand visezi sa devii sefa. (pentru ca numai atunci l-ai descoperit, la peste 30 de ani) cu ajutorul “protectrouljui”. Si., nici ca poti de la mop sa conduci doua departamente vitale, bani si destinele institutiei.

A nu se intelege gresit! Respect enorm munca femeilor de serviciu. Ele au mai mult bun-simt decat cele care-au aruncat mopul si-au ales “protectorul” care sa le ridice…in ierarhia profesionala…brusc!

Si, mai cred, ca tot ceea ce putem face, noi, celelalte femei care nu ne dorim sa fim nici “comisar”, nici “sefe”, nici amantele sefilor, ca sa urcam profesional, este sa ne crestem copiii in cele mai frumoase valori : respect, parinti care-l iubesc si-l sustin, sa le explicam ca banii sunt doar un mijloc de a supravietui si nu un scop, si ca educatia e singura care conteaza. Stiu sigur, dragele mele, voi cele ca mine, cele care gatim, alergam la munca. calcam, spalam, ne iubim barbatii si copiii, ca noi am reusit ! Nu ele !

Aceste ganduri sunt scrise inainte de a-mi aminti si alte lucruri. Hai, sa-i spunem o introducere pentru capitolul urmator. Merg mai departe si asez pe raftul memoriei o alta fila. Nu uit si revin. Pentru ca eu cred !

My concerns regarding two persons.

In 2007, after all my public statements, were about some accusations, with facts, were regarding some persons being at the decisional level, in Radio Romania, Economic and Juridical Departments, they started to harrass me and my family. So many years. Useless. They are still there. The time has arrived for them, now, to act with despair. As member of the Board of the European Association of Journalists in Belgium, I am very concerned. And I will express my concern.

Despre 2005. Cum au aparut “dizidentii” si “liderii” de mucava. Azi, Gabriel Basarabescu.

trombon2004

In 2004, am pornit pe un drum, fara intoarcere. Chiar daca au fost multe ocaziile in care-am vrut sa sterg momentul initial, de declaratii publice, chiar daca in jurul meu aparusera deja “infiltratii”,”liderii de opinie de mucava”. Cred si, azi, ca, chiar daca fostul presedinte al SRR, de atunci, Dragos Seuleanu, ar fi temperat tensiunile din interior, tot nu ar fi ramas presedinte. Nu mai conteaza. Sunt intrebari pe care mi le-am pus de atunci incoace: de ce Reporteri fara frontiere a avut numai atunci, o misiune, la Bucuresti? De ce Radio Romania a devenit tinta atacurilor, mai mult din exterior? De ce au fost organizate dezbateri la GDS? Incerc sa-mi raspund.  Pentru ca era 2004, probabil, pentru ca…Vom afla. Nu fac decat sa spun ce stiu. Nu trag concluzii. Nu din teama, ci, pentru ca respect prea mult aflarea adevarului. Atat.

In 2004, mergeam pe holurile radioului public si ma abordau oameni. Pe unii ii cunosteam, pe altii, nu. Incet, in jurul meu, apareau “revoltatii” . “Il urâm pe Șeuleanu”, așa imi spuneau. N-aveam timp sa-i analizez, dar ii ascultam. In naivitatea mea de atunci, imi spuneam ca oamenii respectivi, doar vor sa-si spuna pasurile si ca nu urmaresc nimic altceva. Unul dintre ei era Gabriel Basarabescu. Stiam ca lucreaza la Redactia Muzicala. Sincer, habar n-aveam de faptul ca era compozitor sau ca lucrase la Radio Romania Tineret. Unsprezece ani in Camera Stirlor insemnasera pentru mine o munca numai in acea zona. Dar, ca orice spirit de aparare nascut la timp in mine, in acel moment, am zis nu. Si i-am cerut un sfat al inteleptului domn Calora, liderul Sindicatului Liber, Dumnezeu sa-l ierte, il pomenesc din nou. Mi-a spus atat: atentie! Ulterior, am inteles de ce.

2005

In 2005, Gabriel Basarabescu, dupa plecarea lui Dragos Seuleanu din fruntea radioului, a incercat “sa dea o lovitura” Sindicatului Liber si sa-l elimine de la conducere pe dl Calora. Sunt martori care pot confirma tentativa nereusita a lui Basarabescu. Mai mult, imi amintesc, cum, chiar din 2004, Gabriel Basarabescu se afla printre cei care pledau in jurul meu pentru transformarea organizatiei profesionale pe care o conduceam, IPRR-Initiativa Profesionala Radio Romania, in sindicat. Am refuzat categoric. N-am inteles niciodata de ce multi visau un sindicat al lor, in acea perioada. De ce o organizatie profesionala a jurnalistilor nu era importanta pentru ei? Poate pentru ca nu avea, conform legii, un statut “de forta”, de care ei aveau nevoie, la aparitia unei noi conduceri la radio. Se schimbase puterea, “bucuria nebunilor”. Poate fi o explicatie.

In 2005, insa, la Comisia de ancheta parlamentara, Dragos Seuleanu a vorbit despre Gabriel Basarabescu. Despre multi, de altfel. Dar, despre Basarabescu a spus asa, redau din stenograma oficiala de la Parlament:

“Dragoş Şeuleanu: Domnul Basarabescu poate să spună ce vrea, verificăm, vedem ce a spus, că nu ştiu să răspund. Domnul Basarabescu a spus foarte multe lucruri neadevărate, din ce îmi amintesc eu. Foarte multe lucruri neadevărate. Spre exemplu, nu v-a spus… sau v-a şi ascuns anumite lucruri; nu v-a spus domnul Basarabescu că a vrut să facem toate gingle-urile Radioului la dânsul în studio. Şi, în clipa în care nu le-am făcut la dânsul în studio şi a venit cu o ofertă foarte scumpă, a descoperit că echipamentele sunt vechi din Radio şi nu sunt bune. Până atunci era în regulă. Domnul Basarabescu este într-un oarecare conflict de interese când ne-a făcut propunerea să producem jingle-uri la dânsul în studio. De asemenea, când m-a rugat să compună un cântec pentru un anumit partid în campania electorală. Şi eu nu m-am băgat în aşa ceva. Dar astea sunt lucruri pe care sigur nu are rost…

Niciodata nu vorbim fara probe in meseria de jurnalist, dar, investigatiile mele ulterioare, circumstantele in care-am interactionat, fara sa vreau cu Gabriel Basarabescu, au aratat clar ca studio exista la dansul acasa, ca unele gingle-uri pentru o emisiune de pe RRA, au fost produse in studioul sau, dupa plecarea lui Seuleanu, in 2005. Eu insami am fost invitata cu unii colegi, acolo, sa inregistram vocile. Nu stiu, insa, daca au fost platite. Dar, ar putea fi o intrebare potrivita, in acest moment, in care se ridica anumite suspiciuni. De ce? Pentru ca dupa 2005, dl Basarabescu a devenit realizator la RRA, unde nu fusese vreodata.

Invitatii sai erau cu precadere din esichierul puterii politice, nu oameni politici neaparat, ci sustinatori ai acestora din partea asa-numitei societati civile. Iar, apoteotic,  i- a venit recent, din nou, ideea,  de a avea un sindicat al sau. Si-asa a pornit acum un an pe holurile radioului, incercand sa explice de ce este nevoie de un sindicat, unul numai al sau, care poate face..ordine. “Ordnung”, Herr Basarabescu! Asa a vrut si-n 2005.

Si tot in 2005, cand realizam emisiunea Studio Deschis playlistul emisiunii era facut de Gabriel Basarabescu. Credeti-ma, ca la fiecare editie, primeam acelasi playlist care incepea invariabil cu piesa lui Roxette “Milk, Toast and Honey”…

Sindicatul l-a infiintat in mare viteza, se apropiau alegerile,de anul acesta, 2016,  posibil. Sa fi fost foarte grabit pentru ca i-a pus sindicatului un nume luuung si “semnificativ”  sindicatulprofesionistilordinmediasiculturaromana. Si, citesc, acum ca s-a adresat CSAT ului privind modificarea legii de functionare a SRR. CSAT inseamna, stim, Consilulul Suprem de Aparare a Tarii. Care sa fie legatura? Nu e de ras, e de aflat. Deja nu mai e o stire in Romania ca exista jurnalisti acoperiti. Nu, nu m-am gandit la nimic. Doar ma intreb? Am suspiciuni. CSAT-ul are multe lucruri importante de rezolvat pentru tara, mai ales ca Europa se confrunta cu criza imigratiei, avem razboi in Siria, sunt amenintari teroriste pe continent. Ce-ar trebui sa faca pentru dl Basarabescu?

Penibilul ma scarbeste de multe ori, dar, rezist. Si, incerc sa aflu adevarul. Pana la capat.

Pacat, insa, ca in media pestrita din Romania, a avut loc la o masa intr-un studio al unei televiziuni de nisa. Si, de acolo, Gabriel Basarabescu l-a aprobat cu un “Sa traiti” aproape cu mana la ” chipiu” pe realizatorul “furibund” la adresa angajatilor SRR. “Sunteti prea multi, plecati, ma ocup eu de voi!” Emisiunea de la Realitatea TV a avut loc in noiembrie anul trecut, cu putin timp inainte, ca un senator sa vina cu ideea modificarii legii 41 a SRR si TVR, pe motiv ca ar salva TVR. Finalul ar fi, insa, unul periculos. O spun multi, nu numai eu. SRR dispare. Oare acesta sa fie motivul pentru care Gabriel Bassarabescu a aparut la RealitateaTV si acum face petitii pro-aceasta lege? E clar ca lumina zilei? Sau, ne mai trebuie o lupa?  Dar, mai bine sa cautam un jingle…Poate-l gasim. Curaj!

P.S. In curand, vom afla ca “sindicalistii” Moise si Basarabescu s-au unit. Depinde de distributia proasta a filmului care ruleaza pe ecrane. Sa vizionam!

 

 

Despre mine

Opiniile de pe acest blog sunt absolut personale si nu angajeaza in vreun fel imaginea Societatii Romane de Radiodifuziune, una dintre cele mai respectabile, din vremurile noastre. O institutie de care…m-am atasat, incepand din 1993, intr-o noapte, cand am pasit prima data in Camera Stirilor. Eram studenta in anul trei la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Atunci, m-am angajat la SRR. Si nu regret locul si onoarea pe care-am avut-o in acel moment, cand am intrat  sa lucrez in serviciul publicului!

Unii jurnalisti sunt modesti. Uzurpatorii breslei, nu. Primii sunt denigrati intotdeauna.

speak-the-truth-and-shame-the-devil-quote-1De vreo cativa ani buni, spun lucrurilor pe nume. Cred in principiile acestei meserii de jurnalist. Nu sunt  vorbe mari. Ma deranjeaza ipocrizia si dementa uzurpatorilor din Radioul public. Unul dintre ei, este Moise Adrian, un lider de sindicat …asa se autointituleaza. Stim multe despre el. Am simtit nevoia sa scriu pentru ca nu mai pot astepta ca institutiile statului sa faca dreptate. Se urnesc greu. Si cum fiul meu nu trebuie sa suporte in viitor minciunile la adresa mamei sale, trebuie sa scriu.

In 2010, la Bruxelles

In 2010, in noiembrie eram membra a sindicatului condus de acest Moise Adrian, afiliat la Mediasind, afiliat la randul sau la o organizatie cu sediul la Bruxelles, Federatia Internationala a Jurnalistilor. Vedeti voi, noi, unii jurnalisti, credeam, candva, ca afilierea la astfel de organizatii, e fireasca, e transparenta. Nu banuiam “jocurile” si traficul de influenta din spatele sectiilor romanesti ale unor organizatii importante ale jurnalistilor. Pentru ca, mai am doua exemple, organizatii cu care-am interactionat: Reporteri fara frontiere cu sectia romana ActiveWatch, condusa de Mircea Toma si Asociatia Jurnalistilor Europeni, sectia romana, Azir. Despre acestea voi scrie pe larg, in curand. Adevarul trebuie spus pana la capat!

In 2010, Moise Adrian si Cristian Godinac (liderul Mediasind, actualmente si Ombudsman la Agerpres), au vrut sa depuna la Bruxelles in Comisia de Petitii a Parlamentului European…o petitie…in care “denuntau” presa ca vulnerabilitate in Strategia de Aparare a tarii, pe vremea cand presedintele Romaniei era Traian Basescu. Din cauza unei greve a lucratorilor din aeroportul din Bruxelles, cei doi, Moise si Godinac nu au putut zbura spre Bruxelles. Imi amintesc clar disperarea lor si faptul ca eu si sotul meu, jurnalist si el, membru al sindicatelor lor, Bogdan Radulescu, trebuia sa depunem petitia. Ne aflam la Bruxelles, in calitate de reprezentanti ai SRR pentru realizarea Statului jurnalistului SRR, trimisi de fostul presedinte al institutiei, Demeter Andras.( pentru ca eram membri ai comisiei paritare din SRR, alesi prin vot democratic la urne, de catre plenul jurnalistilor). Demeter Andras dorea sa se prezinte in fata Parlamentului cu acest statut, cerut de legea de functionare 41, a institutiei, statut pe care fosta presedinte, Maria Toghina, nu reusise sa-l realizeze. De ce? Intr-o alta postare. Pe scurt, insa, pentru ca solicitasem trecerea unor acte normative esentiale in acest document si pentru ca doream ca el sa fie unul european. Iar, pentru conducerea  SRR, de atunci, lucrurile acestea erau “stranii”, cel putin.

Trebuie sa precizez ca trimiterea noastra la Bruxelles a avut un “scop”: eliminarea noastra ulterioara din SRR. La Bruxelles, am fost trimisi cu un act aditional la CIM (contractul individual de munca) si doar cu salariul din Romania, in valoare de aproximativ 2000 de RON, fiecare, la acel moment. Fara diurna sau cazare.

Revin la momentul petitiei din Parlamentul European. Am acceptat s-o depunem pentru ca am crezut si cred ca presa nu trebuie mentionata ca fiind “vulnerabilitate”. Nicaieri. In nicio circumstanta care are legatura cu institutii ale statului. Niciodata presa nu ar trebui sa fie vulnerabilitate…Am depus, deci, petitia, nestiind la acel moment ca ea era sustinuta de trustul Intact, nestiind multe, la acel moment. Ulterior, le-am aflat. Si-am facut un pas in spate. Numai ca, asftel de gesturi, nu au fost iertate. Numai ca, acesti doi: Moise si Godinac au devenit vulnerabili, cand petitia a fost dezbatuta in Comisia Parlamentului European, pentru ca eu si sotul meu, am refuzat sa ne mai prezentam la dezbatere. Incepusem sa aflam, ce se ascundea in spatele ei. Ori, cei doi nu puteau ierta asa ceva…In 2010 decembrie, la cateva zile de la dezbaterea petitiei la Bruxelles, cei doi s-au intalnit cu presedintele SRR de atunci, Demeter Andras, undeva la munte, la Poiana Brasov, spun sursele mele. Nu fac decat sa le citez.

Cert este ca, in ianuarie 2011, am primit amandoi o somatie urgenta de la SRR sa ne intoarcem in tara, la Bucuresti. In momentul acela, am inteles, ce rol avusesera cei doi, am inteles si ca stiau ca era imposibil sa ne intoarcem, neavand bani de relocare, conform legii. Si, intre a fi dati afara din SRR  si ca fiul nostru sa repete anul scolar ( fiind la jumatatea lui, in Belgia, venind in Romania, nu i s-ar fi echivalata in acel moment), am ales prima optiune, stiind cat de vanati am fost atatia ani. In postarile urmatoare, “imi voi aminti” toti acesti ani.

Asadar, pentru acest motiv de “absente nemotivate”  sapte, ni s-a desfacut CIM-ul. Trist, pentru ca in acel moment, imi amintesc, trimisesem documente importante care ar fi trebuit sa stea la baza unui Statut al Jurnalistului modern, echilibrat, “neintinat”. Trist, pentru ca, Consiliul de Administratie votase proiectul multimedia Observator European facut de la Bruxelles, primul al corporatiei de acest gen. Trist, pentru ca nu lipsisem niciodata nemotivata in cei 20 de ani de lucrat in SRR. Dincontra, ne-am petrecut in SRR, zile importante din viata noastra, ore peste program.

Dar, sfasietor de trist a fost c-am fost nevoiti sa ne lasam fiul la o familie in Belgia cu procura,  pentru ca el  sa termine anul scolar. Nu voi uita niciodata lacrimile de pe obrazul lui, avea 10 ani, cand ne-a spus ca nu vrea sa fie repetent in Romania si ca isi doreste terminarea anului scolar. Nu voi uita niciodata cum m-am despartit pentru prima data in viata mea, de fiul meu, in aeroport. Nu voi uita ca unii au decis soarta fiului meu. 

Acum intelegeti, de ce, adevarul trebuie spus pana la capat? De ce am inceput in 2012, sa-l denunt pe Moise Adrian? De dragul adevarului. Stiam toti ce sume lunare ridica acest individ de la SRR, ii vazusem declaratia de avere, stiam ce sentimente de dispret profund avea fata de acest individ, fostul lider al Sindicatului Liber, Andi Calora, Dumnezeu sa-l ierte! Si, regret ca acest conflict al meu cu acest Moise, n-a inceput in 2005. Il tratam drept un Dinu Paturica, ignorand, insa, cat de mult incepuse sa decida in SRR…

In postarea urmatoare va voi prezenta Contractul meu de prestari servicii, incheiat cu SRR ca si colaborator, de unde va reiesi ca sumele oferite de SRR acestui individ, zilele trecute, in baza legii 544, nu sunt reale.

Eu sunt ca si multi din colegii mei din SRR, un om care traieste efectiv din munca. Din munca grea. Dar, uneori, acest lucru nu conteaza. Conteaza mizeria, denigrarea si faptul ca nu ai lasat capul in jos, cand ti s-a cerut. N-am facut-o si nu o voi face cat sunt in trecere, prin aceasta lume.