ONG- urile mici sunt mici. Si au “complici” peste tot. Dar, cine le vede?!

 

glassesImi amintesc 2005, momentul sosirii Mariei Toghina ca presedinta a Societatii Romane de Radiodifuziune. Momentul in care doamna Mona Musca “a pus-o”. Asa scria presa, citandu-l pe Andrei Plesu, cel de atunci. Imi amintesc ca i-am solicitat colegei Maria Toghina sa spuna daca SRR era pe minus, daca are o strategie de a ridica audienta, daca…Doamna fusese reporter de teren,  acreditat la sectia partide politice.

A fost momentul in care am refuzat orice implicare in conducerea SRR, desi, unii  vorbeau despre mine. Am aflat mult mai tarziu. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am. Mereu, in fiecare clipa.

Nu mi-am luat casa de la ANL ( vila) in cartierul dezvoltat de Elena Udrea. Si aceasta pentru ca nu beau cafele, sorbind zgomotos, cu astfel de doamne. Nu-mi place. Legea, spunea clar ca nu puteai sa ai peste 35 de ani. Pentru unii, a existat o derogare, inteleg.

In 2006, reprezentantii jurnalistilor din SRR au votat democratic la urne alegerea mea si a altor colegi, in Comisia Paritara de elaborare a statutului SRR si a Regulamentului Consiliului de Onoare. Echipa doamnei Toghina, mai ales consiliera sa, pensionara Rodica Madosa, a fost putin bulversata. Doamna pensionara consilier m-a sunat sa ma “felicite” si sa-mi spuna “cinic”, cum ii este stilul, ca nu se astepta la sute de voturi. Luasem peste 500, cu sprijinul Sindicatului Liber din care faceam parte. Am fost aleasa presedinta acestei Comisii Paritare. Lucrurile nu au functionat asa cum isi dorea conducerea . Pentru ca ne doream sa avem un statut modern, pentru ca doream introducerea unor legi necesare, pe care posturi moderne de radio din lume le aveau. Si lucrarile comisiei s-au blocat. Exista o dovada, o stenograma a unei sedinte de Consiliu de Administratie. Pe care o voi prezenta daca mi se va cere. In sedinta respectiva a fost invitat si raposatul Adrian Paunescu. Dorea doamna, astfel,  un gir din partea sefului Comisiei de Cultura din Senat? Mai dorea cumva si sprijin financiar? Situatia financiara a SRR era una delicata, o recunosc membrii CA de atunci.

Nu ca acum, pe mandatul actualului presedinte, pe care toate aceste ONG uri il ataca… Doare mult minciuna. Freedom House, Active Watch, Mediasind, etc, ONG uri mici… le stim istoria. Nu sunt ONG uri demne de luat in seama. Sunt sectii romane, in care unii au investit bani. Pana intr-o zi. Sunt, insa, si ONG uri importante si unde am onoare sa fiu membra.

Freedom House, azi, intervine in regulamentele interne ale SRR sa “apere” niste “jurnalisti” Pai, cum,  dna Guseth? Stiti foarte bine ca in statul de drept, in democratie, exista legi, regulamente. Ati vrut sa fiti ministrul justitiei. SI atunci? Ce facem cu o lege organica, 41, de functionare a SRR, ce facem cu Statul jurnalistluui SRR, ce facem doamna cu Regulamentele interne, avizate de Parlament, conform aceleiasi legi 41?  Sa le aruncam la gunoi, tocmai pentru ca dvs nu le cunoasteti? Ce facem cu “incompatibilitatea” dvs? Doamna Sararu impreuna cu dna Toghina v-au numit in conducerea Fundatiei Radio Romania, fundatie care, inteleg, ca acum este supusa unui audit.

Activewatch…hm! Ca sa mai spui despre Activewatch despre care Reporteri fara frontiere nu-si mai amintesc…Si care au scos un raport Freex, recent, unde-l citeaza pe “sindicalistul fost coordonator al pompierilor” Moise. Ah, da, e vicepresedinte la Mediasind, ba nu, Fair Mediasind, pentru ca tocmai au fost executati de instanta. Mediasind este alt ONG-sectie. Al cui? Pai al FIJ (Federatia Internationala a Jurnalistilor), care intr-un comunicat scria “Israel is  a criminal state” . FIJ care-a aruncat pe scari doua jurnaliste, eu si colega mea Nicoleta Balaci, la congresul de la Dublin. Si? Ghiciti? Am castigat procesul impotriva lor. Definitiv, irevocabil! Si-atunci? Ce ONG uri? Cine le vede?! Fonduri europene, proiecte? Da, toti. Ii cunosc foarte bine. O lume pestrita  unde ONG urile sunt mici si nevazute dar actioneaza atunci cand …trebuie sa darame ceva. Sau sa construiasca o platforma pentru cineva.

Deci, sa revin  la  aceste ONG uri “mici”.  Una dintre ele  tocmai azi a atacat  conducerea SRR, invocand in titlu numele presedintelui institutiei, in context negativ, evident…Nu ne mai miram. De ceva ani rup usile…la SRR. Freedom House are, asa cum spuneam,  o istorie cu SRR, prin presedinta si directoarea de comunicare.  In trecut. Presedinta acestui ONG, Cristina Guseth   ( da, da, doamna care era sa fie ministrul justitiei..) a fost in conducerea Fundatiei Radio, infiintata pe mandatul Mariei Toghina. Fundatia o avea ca presedinta pe Ruxandra Sararu. Director de comunicare numit de dna Toghina. Prin concurs. Dupa ce dna Ruxandra Sararu plecase din SRR si lucrase la Tofan Grup, la Radio Total, la Protv, la trustul lui Vantu. Iar de la trustul lui Vantu, din functia de director de Comunicare in SRR ridicase bani de la casierie, alaturi de alti “jurnalisti”  1.236.760.000 de lei vechi între anii 2007 şi 2009.vezi aici 

Si-mi amintesc cum regretatul Paul Grigoriu cand era director-general adjunct al SRR a fost rugat s-o primeasca pe doamna Ruxandra Sararu inapoi…Doamna, insa, a venit mult mai tarziu, direct in functia de director de comunicare. Unde…aici si dupa, aici. Incurcate cai…dar, am uitat, numai unii sunt nebuni, corupti, rai, vor functii, bani…Viata, insa, a demonstrat contrariul. Dumnezeu mi-a oferit totul. Fara bani si functii!

Doamna Toghina a spus in cadrul unei sedinte a Consiliului de Administratie din 2007 ca i-am contestat mandatul pentru ca “a refuzat sa ma puna sefa” Urat, doamna! Nu am vrut sa fiu sefa. As fi putut, dar, in paienjenisul respectiv trebuia sa te cheme, altfel. Am un document in care v-ati exprimat, astfel. Il voi face public in fata instantelor. De ce oare Reporter Virtual care se exprima aici sau aici. a tacut in ambele cazuri, de ani de zile nu mai scrie nimic?   Si am o presupunere, pe care sunt libera s-o fac. Oare nu cumva pentru ca intre Tiberiu Lovin, (vicepresedinte la Mediasind ca si Moise), initial, a existat o relatie de colaborare cu un alt fost membru al CA , “sindicalistul” Moise Adrian Valentin, cel care-a fost dat afara pentru abateri disciplinare grave de catre presedintele actual al SRR?  Asa se explica de ce Reporter Virtual a devenit “oficina” exprimarii acestui Moise? Asa se explica, oare, de ce “sindicalistul ” Moise nu si-a continuat “denunturile” legate de marirea salariului sotului de catre doamna Maria Toghina? Sunt intrebari. Oare de ce ANI, Agentia Nationala de Integritate nu s-a sesiat pentru o eventuala “incompatibilitate” in acest caz? Pentru c-am vazut ca pe vremea lui Horia Georgescu, cel arestat de DNA, la SRR a fost declansata o adevarata “furtuna” de incompatibilitati, lansata de “sindicalistul” Moise.

Raman intrebari si asa cum spuneam, am dreptul sa-mi le pun. Am dreptul sa stiu cine mi-a spart casa in 2009 si am fost nevoita sa  plec din tara. De ce dosarul de la politie a disparut? Poate, pentru ca bietii hoti, au uitat sa ia si alte lucruri, au luat doar un laptop…

Candva, voi afla. Va urma.

 

 

Unii jurnalisti sunt modesti. Uzurpatorii breslei, nu. Primii sunt denigrati intotdeauna.

speak-the-truth-and-shame-the-devil-quote-1De vreo cativa ani buni, spun lucrurilor pe nume. Cred in principiile acestei meserii de jurnalist. Nu sunt  vorbe mari. Ma deranjeaza ipocrizia si dementa uzurpatorilor din Radioul public. Unul dintre ei, este Moise Adrian, un lider de sindicat …asa se autointituleaza. Stim multe despre el. Am simtit nevoia sa scriu pentru ca nu mai pot astepta ca institutiile statului sa faca dreptate. Se urnesc greu. Si cum fiul meu nu trebuie sa suporte in viitor minciunile la adresa mamei sale, trebuie sa scriu.

In 2010, la Bruxelles

In 2010, in noiembrie eram membra a sindicatului condus de acest Moise Adrian, afiliat la Mediasind, afiliat la randul sau la o organizatie cu sediul la Bruxelles, Federatia Internationala a Jurnalistilor. Vedeti voi, noi, unii jurnalisti, credeam, candva, ca afilierea la astfel de organizatii, e fireasca, e transparenta. Nu banuiam “jocurile” si traficul de influenta din spatele sectiilor romanesti ale unor organizatii importante ale jurnalistilor. Pentru ca, mai am doua exemple, organizatii cu care-am interactionat: Reporteri fara frontiere cu sectia romana ActiveWatch, condusa de Mircea Toma si Asociatia Jurnalistilor Europeni, sectia romana, Azir. Despre acestea voi scrie pe larg, in curand. Adevarul trebuie spus pana la capat!

In 2010, Moise Adrian si Cristian Godinac (liderul Mediasind, actualmente si Ombudsman la Agerpres), au vrut sa depuna la Bruxelles in Comisia de Petitii a Parlamentului European…o petitie…in care “denuntau” presa ca vulnerabilitate in Strategia de Aparare a tarii, pe vremea cand presedintele Romaniei era Traian Basescu. Din cauza unei greve a lucratorilor din aeroportul din Bruxelles, cei doi, Moise si Godinac nu au putut zbura spre Bruxelles. Imi amintesc clar disperarea lor si faptul ca eu si sotul meu, jurnalist si el, membru al sindicatelor lor, Bogdan Radulescu, trebuia sa depunem petitia. Ne aflam la Bruxelles, in calitate de reprezentanti ai SRR pentru realizarea Statului jurnalistului SRR, trimisi de fostul presedinte al institutiei, Demeter Andras.( pentru ca eram membri ai comisiei paritare din SRR, alesi prin vot democratic la urne, de catre plenul jurnalistilor). Demeter Andras dorea sa se prezinte in fata Parlamentului cu acest statut, cerut de legea de functionare 41, a institutiei, statut pe care fosta presedinte, Maria Toghina, nu reusise sa-l realizeze. De ce? Intr-o alta postare. Pe scurt, insa, pentru ca solicitasem trecerea unor acte normative esentiale in acest document si pentru ca doream ca el sa fie unul european. Iar, pentru conducerea  SRR, de atunci, lucrurile acestea erau “stranii”, cel putin.

Trebuie sa precizez ca trimiterea noastra la Bruxelles a avut un “scop”: eliminarea noastra ulterioara din SRR. La Bruxelles, am fost trimisi cu un act aditional la CIM (contractul individual de munca) si doar cu salariul din Romania, in valoare de aproximativ 2000 de RON, fiecare, la acel moment. Fara diurna sau cazare.

Revin la momentul petitiei din Parlamentul European. Am acceptat s-o depunem pentru ca am crezut si cred ca presa nu trebuie mentionata ca fiind “vulnerabilitate”. Nicaieri. In nicio circumstanta care are legatura cu institutii ale statului. Niciodata presa nu ar trebui sa fie vulnerabilitate…Am depus, deci, petitia, nestiind la acel moment ca ea era sustinuta de trustul Intact, nestiind multe, la acel moment. Ulterior, le-am aflat. Si-am facut un pas in spate. Numai ca, asftel de gesturi, nu au fost iertate. Numai ca, acesti doi: Moise si Godinac au devenit vulnerabili, cand petitia a fost dezbatuta in Comisia Parlamentului European, pentru ca eu si sotul meu, am refuzat sa ne mai prezentam la dezbatere. Incepusem sa aflam, ce se ascundea in spatele ei. Ori, cei doi nu puteau ierta asa ceva…In 2010 decembrie, la cateva zile de la dezbaterea petitiei la Bruxelles, cei doi s-au intalnit cu presedintele SRR de atunci, Demeter Andras, undeva la munte, la Poiana Brasov, spun sursele mele. Nu fac decat sa le citez.

Cert este ca, in ianuarie 2011, am primit amandoi o somatie urgenta de la SRR sa ne intoarcem in tara, la Bucuresti. In momentul acela, am inteles, ce rol avusesera cei doi, am inteles si ca stiau ca era imposibil sa ne intoarcem, neavand bani de relocare, conform legii. Si, intre a fi dati afara din SRR  si ca fiul nostru sa repete anul scolar ( fiind la jumatatea lui, in Belgia, venind in Romania, nu i s-ar fi echivalata in acel moment), am ales prima optiune, stiind cat de vanati am fost atatia ani. In postarile urmatoare, “imi voi aminti” toti acesti ani.

Asadar, pentru acest motiv de “absente nemotivate”  sapte, ni s-a desfacut CIM-ul. Trist, pentru ca in acel moment, imi amintesc, trimisesem documente importante care ar fi trebuit sa stea la baza unui Statut al Jurnalistului modern, echilibrat, “neintinat”. Trist, pentru ca, Consiliul de Administratie votase proiectul multimedia Observator European facut de la Bruxelles, primul al corporatiei de acest gen. Trist, pentru ca nu lipsisem niciodata nemotivata in cei 20 de ani de lucrat in SRR. Dincontra, ne-am petrecut in SRR, zile importante din viata noastra, ore peste program.

Dar, sfasietor de trist a fost c-am fost nevoiti sa ne lasam fiul la o familie in Belgia cu procura,  pentru ca el  sa termine anul scolar. Nu voi uita niciodata lacrimile de pe obrazul lui, avea 10 ani, cand ne-a spus ca nu vrea sa fie repetent in Romania si ca isi doreste terminarea anului scolar. Nu voi uita niciodata cum m-am despartit pentru prima data in viata mea, de fiul meu, in aeroport. Nu voi uita ca unii au decis soarta fiului meu. 

Acum intelegeti, de ce, adevarul trebuie spus pana la capat? De ce am inceput in 2012, sa-l denunt pe Moise Adrian? De dragul adevarului. Stiam toti ce sume lunare ridica acest individ de la SRR, ii vazusem declaratia de avere, stiam ce sentimente de dispret profund avea fata de acest individ, fostul lider al Sindicatului Liber, Andi Calora, Dumnezeu sa-l ierte! Si, regret ca acest conflict al meu cu acest Moise, n-a inceput in 2005. Il tratam drept un Dinu Paturica, ignorand, insa, cat de mult incepuse sa decida in SRR…

In postarea urmatoare va voi prezenta Contractul meu de prestari servicii, incheiat cu SRR ca si colaborator, de unde va reiesi ca sumele oferite de SRR acestui individ, zilele trecute, in baza legii 544, nu sunt reale.

Eu sunt ca si multi din colegii mei din SRR, un om care traieste efectiv din munca. Din munca grea. Dar, uneori, acest lucru nu conteaza. Conteaza mizeria, denigrarea si faptul ca nu ai lasat capul in jos, cand ti s-a cerut. N-am facut-o si nu o voi face cat sunt in trecere, prin aceasta lume.